Anunt concurs pentru ocuparea unui post vacant de execuţie, în regim contractual, pe perioadă nedeterminată de Instructor sportiv, treapta I, în cadrul Compartimentului Antrenori

0
190

Clubul Sportiv Judeţean Ştiinţa “U” Craiova  în conformitate cu prevederile H.G. 286/2011 cu modificările şi completările ulterioare, organizează concurs la sediul din Craiova, str. Constantin Lecca, nr. 32, pentru ocuparea unui post vacant de execuţie, în regim contractual, pe perioadă nedeterminată de Instructor sportiv, treapta I, în cadrul Compartimentului Antrenori.

Concursul pentru ocuparea postului vacant va consta în 3 etape succesive, după cum urmează:

– selecţia dosarelor de înscriere;

– proba scrisă  – 22.11.2016, ora 10,00;

– interviul – 25.11.2016, ora 10,00.

 În vederea participării la concurs, candidatul trebuie sa îndeplineasca următoarele condiţii:

 

Condiţii generale:

    – are cetãţenia românã, cetãţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor apartinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

    –  cunoaşte limba românã, scris şi vorbit;

    –  are vârsta minimã reglementatã de prevederile legale;

    –  are capacitate deplinã de exerciţiu;

    – are o stare de sãnãtate corespunzãtoare postului pentru care candideazã, atestatã pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unitãţile sanitare abilitate;

    –  îndeplineşte condiţiile de studii şi, dupã caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

    –  nu a fost condamnatã definitiv pentru sãvârsirea unei infracţiuni contra umanitãtii, contra statului ori contra autoritãţii, de serviciu sau în legãturã cu serviciul, care împiedicã înfãptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni sãvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilã cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

            Condiţii specifice :

–  Studii medii  absolvite cu diplomă de bacalaureat;

– Studii de specialitate –  licenţa C sau B UEFA ;

– Disponibilitate la program de lucru cu copii;

      Dosarele de înscriere la concurs se vor depune până pe data de 11.11.2016, ora 16,00 la sediul Clubului Sportiv Judeţean Ştiinţa “U” Craiova  din str. Constantin Lecca, nr. 32.

      Informaţii suplimentare se pot obţine de la Clubul Sportiv Judeţean Ştiinţa “U” Craiova, Compartimentul Resurse Umane, sau la telefon  0251/413827.

 

Dosarul de concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, următoarele acte:

   1) cerere de înscriere la concurs adresatã conducãtorului autoritãții sau instituției publice organizatoare;

    2) copia actului de identitate sau orice alt document care atestã identitatea, potrivit legii, certificatul de căsătorie, dupã caz;

    3) copiile documentelor care sã ateste nivelul studiilor si ale altor acte care atestã efectuarea unor specializãri, copiile documentelor care atestã îndeplinirea conditiilor specifice;

    4) copia carnetului de muncã, conformã cu originalul, sau, dupã caz, o adeverintã care sã ateste vechimea în muncã, în meserie si/sau în specialitatea studiilor;

    5) cazierul judiciar sau o declaratie pe propria rãspundere cã nu are antecedente penale care sã-l facã incompatibil cu functia pentru care candideazã;

    6) adeverintã medicalã care sã ateste starea de sãnãtate corespunzãtoare eliberatã cu cel mult 6 luni anterior derulãrii concursului de cãtre medicul de familie al candidatului sau de cãtre unitãtile sanitare abilitate;

    7) curriculum vitae;

Actele prevazute la pct.2), 3), si 4) vor fi prezentate si in original la Compartimentul Resurse Umane, in vederea verificarii conformitatii copiilor cu acestea.

             Dosarele de înscriere la concurs se vor depune până pe data de 11.11.2016, ora 16:00 la sediul  Clubului Sportiv Judeţean Ştiinţa “U” Craiova  din str. Constantin Lecca, nr. 32.

            Anexăm la prezenta, bibliografia stabilită în conformitate cu prevederile art.7 alin.(2) lit.f) din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant a personalului contractual din cadrul Clubului Sportiv Judeţean Ştiinţa “U” Craiova.

                  Informaţii suplimentare se pot obţine de la Clubul Sportiv Judeţean Ştiinţa “U” Craiova, Compartimentul Resurse Umane sau la telelefon  0251/413827.

 

              DIRECTOR,                                                                                                                CONTABIL  ŞEF,

  1. Bogdan PÂNCU                                                                                                    ec. Alexandru NEMŢARU         

 

 

 

                                                                

                                                                                                  Intocmit,

                                                                                              Gavrilescu Livia

Bibliografie

pentru concursul organizat

de Clubul Sportiv Judetean Stiinta “U” Craiova in vederea ocuparii

a un post vacant de executie, pe perioada nedeterminata

 de Instructor Sportiv, treapta I

in cadrul Compartimentului Antrenori

 

  1. Sistematizarea tehnicii jocului de fotbal.
  2. Tactica jocului de fotbal.
  • Analiza acţiunilor de tactică individuală în atac;
  • Analiza acţiunilor de tactică individuală în apărare;
  • Analiza acţiunilor de tactică colectivă în atac, fazele atacului, formele atacului;
  • Analiza acţiunilor tactice colective în apărare, fazele apărării, formele apărării;
  • Tactica în joc a portarului;
  • Sistemul de joc.
  1. Periodizarea antrenamentului în jocul de fotbal
  2. Macrociclul, mezociclul, microciclul și lecţia de antrenament în jocul de fotbal.
  3. Conţinutul psihologic al factorilor antrenamentului sportiv.

 

Bibiografie

BARBU, D., Fotbal. Pregătirea psihologică. Craiova, Edit. Universitaria, 2009.

BARBU, D., Fotbal. Curs de bază pentru studenţi. Craiova, Edit. Universitaria, 2010.

BARBU, D., Teoria și practica în fotbalul de înaltă performanță. Craiova, Edit. Universitaria și Pro-Universitaria, 2012.

DRAGNEA, A.; MATE-TEODORESCU, S., Teoria sportului. Bucureşti, Edit. Fest, 2002.

Epuran, M., Holdevici, I., Toniţa, Fl., Psihologia sportului de performanţă. Bucureşti, Edit. FEST, 2001.

Epuran, M., Horn, E., Mecanisme de influenţare a comportamentului în fotbal. Bucureşti, Edit. Sport-Turism, 1985.

Ionescu, I., Fotbal, Ed. Helicon, 1995.

Motroc, I., Motroc, Fl., Fotbalul la copii şi juniori. Bucureşti, Edit. Didactică şi Pedagogică, RA, 1996.

Rădulescu, M., Cojocaru. V., Ghidul antrenorului de fotbal-copii şi juniori. Bucureşti, Edit. Axis-Mundi, 2003.

STOICA D., Curs de aprofundare în ramura sportivă fotbal. Craiova, Edit. Universitaria, 2012.

STOICA D., Teoria și practica în fotbalul de performanță. Craiova, Edit. Universitaria si Pro-Universitaria, 2013.

DIRECTOR,

  1. BOGDAN PÂNCU